Rețete

Găluște cu parmezan Torockoi și sos de roșii cu busuioc

 Timp de realizare: 25 de minute

Trăim în grabă, încercând să gestionăm cât mai bine sutele de activități care ne cer, în egală măsură, energia, atenția, răbdarea. Uităm, deseori, cât de important este să ne re-umplem periodic resursele de energie cu mâncare sănătoasă, gustoasă și sățioasă.

Vă propunem o rețetă ușor de preparat, dar cu rezultate absolut delicioase! În numai 25 de minute, veți obține o mâncare ușoară, nutritivă și foarte aromată! Dulceața roșiilor se împletește cu aroma busuiocului, iar smântâna și parmezanul Torockoi întregesc rezultatul savuros.

Perfectă pentru a oferi energie și bucurie zilelor agitate din viața dumneavoastră!

 

Pentru găluște

40 g parmezan Torockoi prin răzătoarea mică
1 ou de găină și 1 gălbenuș
1 lingură mare de smântână proaspătă și consistentă de Torockoi
100 – 150 g de făină de grâu
1 lingură de apă rece
2 prize de sare
1 priză de piper negru proaspăt măcinat

 

Pentru sosul de roșii cu busuioc

250 g roșii proaspete pasate în blender
10 frunze de busuioc proaspăt
2-3 prize de sare
2 priza de piper negru proaspăt măcinat
30 ml ulei de măsline
1-2 căței de usturoi tocat fin
5 g zahăr

 

Roșiile pasate împreună cu restul ingredientelor se transferă într-o tigaie sau cratiță și se fierb la foc mic aproximativ 10 minute.

Ouăle, sarea, piperul, apa rece, smântâna și parmezanul se amestecă cu ajutorul unei furculițe până obținem o compoziție omogenă. Se adaugă treptat făina și se frământă până obținem un aluat cu o textură ușor lipicioasă, dar consistent.

După frământare, aluatul se lasă la odihnă 10 minute. Pentru modelare utilizăm puțină făină de grâu.

Cu ajutorul unei linguri se formează găluște de aproximativ 10-15 g. Găluștele se fierb în apă cu sare până se ridică la suprafață, apoi se transferă în sosul de roșii și se continuă gătirea încă 3-4 minute.

Adăugați o ultimă tușă de arome: serviți preparatul cu parmezanul Torockoi ras fin și petale de măsline.

Poftă bună la sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *